Agresivitatea incontrolabilă asupra copilului

Întrebare:  Bună seara. Mă numesc Marina. Am 30 de ani și sunt căsătorită. Am un fiu de 6 ani și o fiică de 2 ani. În ultimul timp deseori am început să răspund agresiv fiului meu: strig la el, sau pot chear să-l lovesc. Apare o agresivitate incontrolabilă. Eu înțeleg că acest comportament nu este adecvat, dar nu mă pot abține. Soțul este supărat pe mine din cauza asta. Îmi este foarte greu fizic și moral. Îmi fac griji pentru copilul meu, dar atunci cind sunt supărată pe el, nu mă pot abține. Spuneți-mi vă rog ce să fac.

Răspuns: Marina, bună ziua. Vă recomand să apelați la o consultație individuală cu un psiholog cu privire la această problemă.  Cu toate acestea, voi încerca să descriu ce direcție ați putea urma de sine stătător.

Trebuie să înțelegeți că trăirea sentimentelor (furie, tristețe, frică etc.) este ceva normal. «Copilul s-a trezit noaptea și m-a trezit» - sunt iritată; «a împins-o pe sora lui» - sunt supărată; «trebuie să mergem mai repede la grădiniță, iar copilul este lent și capricios» – sunt disperată etc.

Este important CUM noi, părinții, ne descurcăm cu sentimentele și emoțiile noastre, ce facem cu ele. Este vorba de acțiuni. Deja e bine că Vă observați emoțiile în comportament. Cazurile în care o mamă „nu se înfurie niciodată” pe copilul ei sunt mult mai complicate și pot crea  probleme mai mari.

Așadar, primul pas — ați observat. 

Al doilea pas — Determinați: ce anume Vă supără ? Faptul că «și-a trezit sora»? «Nu vrea să meargă la plimbare, iar mie îmi trebuie să merg la magazin»? «Și-a murdărit hainele noi»? Este important să precizați acel „ce?”, să îl delimitați și să nu generalizați în privința copilului. Cu alte cuvinte, «nu sunt supărată pe copil, ci pe un anumit comportament».

Al treilea pas — alegeți felul în care Vă exprimați furia, iritarea, frustrarea, fără a învinovăți sau a insulta copilul, fără a generaliza și a-l eticheta. Cuvintele „Sunt supărată pe tine pentru că ai trezit-o pe sora ta”, sunt mai potrivite decât cuvintele „M-ai săturat, prostule!”. În primul caz, vorbiți despre sentimentul Dvs. în raport cu o situație specifică. În cel de-al doilea caz, îl acuzați de mânia Dvs. și îl numiți prost, ceea ce în sine este o insultă.

Sper că aceste exemple Va vor ajuta să clarificați situația.

Înțeleg că este mai ușor de zis decât de făcut și că nu este întotdeauna posibil de urmat acest „algoritm”. Cu toate acestea, nu ne putem aprofunda mai mult în acest răspuns scris.

Totuși, dacă observați că „agresivitatea incontrolabilă” nu are nici o legătură cu copilul, adică sunteți supărată pe șef, prietenă, coleg, soț și strigați la copil, atunci acesta este un motiv de a face față cu ei și cel mai probabil de a Vă autoconfrunta, de a înțelege ce se întâmplă cu Dvs. Fără aceast pas, este extrem de dificil să protejați un copil de asemenea atacuri de agresivitate.

Vă doresc mult succes.

Cu respect,

Oxana Revenco